Nokia 500 si batjocura COSMOTE !

        Gândindu-mă să nu rămân prea mult în urmă cu tehnologia telefoniei mobile, expirarea contractului de telefonie de la Cosmote mi-a oferit prilejul să „deschid” (sâc) subiectul în consiliul de familie şi am primit drum liber sa-mi achiziţionez un telefon inteligent .

        Ca tot românul, dornic de cheltuială puţină şi rezultate fructuoase, am luat de câte 3-4 ori la rnd magazinele celor 3 firme de telefonie mobilă în căutarea superofertei . În paralel intram pe GSMARENA şi mă documentam referitor la caracteristicile aparatelor până m-am decis .

        Am ales NOKIA 500, respectând renumele fabricantului şiatrasirezistibil de  MEGAOFERTA GERMANOS ” GARANŢIE PE VIAŢĂ” ! Preţ 799 lei la liber , am mărit abonamentul de la 8 la 11 euro şi am obţinut un preţ redus la telefon , respectiv 249 lei  faţă de 399. După 2 ore, timp în care am jucat „Angry Birds” si am sincronizat contactele în agenda telefonului telefonul s-a blocat cand am fost apelat şi nu şi-a revenit nici după 20 minute . La magazin am primit altul la schimb  pentru că  am refuzat să-l mai iau pe acela.

           Întors acasă am resincronizat agenda telefonică  şi mi se părea că am „prins” aparatul cel bun , dar seara s-a blocat şi nu mi-a mai raspuns la nicio comandă cu toate că era deschis. A doua zi , la magazin am aflat că nu eram singurul care păţisem aşa cu NOKIA 500 şi, sfătuit de un coleg cunoscător în ale telefoanelor , am schimbat marca , dar am mai dat 350 lei. Nu vă spun ce am luat pentru a nu-mi purta ghinion, dar vă rog NU LUAŢI NOKIA 500 ( părerile celor care au postat comentarii despre telefon pe GSMarena au fost indreptatite) !

          Vă daţi seama că , în cazul în care defectele apăreau după 5-6 săptămâni stăteam mereu cu telefonul pe la Bucureşti prin service????

          Am propus personalului de la magazin să retragă MEGAOFERTA NOKIA500, dar am fost refuzat!

          Cred că popularizarea acestei întâmplări ar fi bună pentru cei în căutare de telefoane şi , cine ştie, poate va fi un impuls necesar retragerii ofertei -ţeapă!

Etichetat cu: , , , , , , , , , , ,
Postat in Altele
16 comentarii la “Nokia 500 si batjocura COSMOTE !
  1. domonon spune:

    De ce ai luat telefonul daca te documentai si pe GSMarena? „părerile celor care au postat comentarii despre telefon pe GSMarena au fost indreptatite”; deci parerile au aparut numai dupa ce ai cumparat tu? :))

  2. […] Articol preluat de pe omulvaly.wordpress.com […]

  3. OMU spune:

    ¤DOMONON : M-am documentat pe GSMarena, dar engleza o stăpânesc la nivelul incepător, am înteles ca mai multor persoane li s-a întâmplat să li se închida telefonul, dar erau şi multe păreri în favoarea telefonului. În plus , un coleg de munca a avut Nokia 500 ( nu stiu daca era produs tot in Ungaria ) si s-a declarat multumit . Multumesc de comentariu!

  4. domonon spune:

    daca sunt si pareri de bine (atat virtuale cat si reale), cum poti sa spui cititorilor tai „Nu cumparati asta, ca mie mi s-a intamplat sa fie stricat de 2 ori”. asta nu inseamna ca failure rate-ul e de 100%, ci e doar o coincidenta neplacuta

  5. Liviu spune:

    Pai vezi domle!!!! Daca iei ceva facut in Ungaria!:). Lasand gluma la o parte imi pare rau de ghinion. Este fascinant cum ,,noile tehnologii” sunt doar extraordinar de fragile si enervante. Mai toate sunt acum facute pe principiul ,,de unica folosinta”. Eu unul m-am saturat de ,,tehnologiile moderne” si de aceea am luat un telefon absolut lowteck, un SE Cedar de 150 lei la liber. Nu are nicio tehnologie moderna, il incarc odata pe saptamana, vorbesc 4-5 ore intre incarcari si sta deschis non-stop. Ce mai vrei? Nokia e varza si dupa ce au inchis fabrica de la noi nu mai vreau sa aud de ei. Bafta cu cel nou! Va pup! Liviu

  6. Florin spune:

    Desi nu am cumparat un telefon ultra performant de la Germanos, am trait experienta neplacuta, ca dupa mai putin de un an acumulatorul sa nu mai functioneze. Garantia telefonului era de 3 ani. L-a predarea telefonului mi s-a spus ca acumulatorul nu face obiectul garantiei. Dupa o saptamana am primit telefonul nereparat si scos din garantie !!!! cu verdictul carcasa sparta, ceea ce nu era adevarat. Chiar am fost intrebata ironic „ce ati facut? L-ati izbit pe jos?” S-au oferit chiar sa il repare ei, pentru o suma dubla fata de valoarea telefonului. Nu stiu ce intrebari ironice vor adresa celor de la protectia consumatorului.

  7. gabi spune:

    vezi daca nu incerci samsung.

  8. Dana Lalici spune:

    Cine numeste „coincidenta neplacuta ” o asemenea poveste ori lucreaza la Cosmote ori a fost al naibii de norocos pana acum

  9. mandachisme spune:

    🙂 da cam nasol. Nokia, nu mai e Nokia, de acum 12 ani. E depasita din mai multe puncte de vedere. Singurul lucru forte pe care-l mai aveau s-a dus si ala. Adica fiabilitatea, atat soft cat si hard. Samsung este pe buna dreptate no.1 in toate privintele. avand in vedere telefoane LOW cat si HIGH, si raportat la sesizarile defectelor, care tind spre zero. Nokia continua sa ma surprinda neplacut cu fiecare model pe care-l lanseza, si mai vor si bani multi pe el…

  10. Anonim spune:

    si eu am nokia 500 si mi-i se blocheaza cam de 3 ori pe zi si nu ii mai pot face nimic in afara faptului sa ii scot bateria. deci nokia e….praf

  11. Vali Crintea spune:

    imi pare rau pt investitia nefericita a ta , dar si a mea ! Totusi au fost unele serii care au fost mai reusite, ai incercat sa-l trimiti in service pentru resoftare ?

  12. adrian spune:

    Ai primit altul instant, fara sa il trimita in service? Apoi au fost de acord sa mai dai ceva bani si sa iti alegi alta marca? Eu am cumparat de 3 zile un Allview V1 Viper si se oprea, fiind nevoit sa ii scot bateria pentu a porni , ca intr-un final sa nu mai porneasca deloc. Ce crezi o sa primesc unul nou? Nu am putut sa il duc pana acum pentru ca era Craciunul si aveau inchis.

  13. Vali Crintea spune:

    Da. Am primit prima data altul in loc, iar a doua zi am marit tipul de abonament si platind diferenta am luat telefen mai prrformant, cel care.mi emite wi.fi acum pt tableta de pe carescriu. Succes

  14. aniela spune:

    Da, este adevara tca se blocheaza, dar e la o vreme eu nu mai receptionez radio Internet pe mobilul meu si nu stiu care-i cauza. Poate-mi spune cineva…

  15. Vali Crintea spune:

    sincer as vrea sa te ajut , dar singurul sfat e alegerea unui alt telefon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: