Promovez BlogAwards !

             La sfârșitul lunii ianuarie 2013, am trecut într-o altă etapă a existenței blogului meu. Am descoperit posibilitatea de a participa cu postările de pe blog la diverse campanii de promovare a unor produse sau acțiuni și această idee m-a captat de la început! M-am pus pe treabă, am participat la toate campaniile aflate în curs de desfășurare și am văzut ca de la o postare la alta modul meu de a mă exprima în scris a evoluat într-un mod plăcut . Am început să pot scrie postări pe teme comandate, teme care nu au nici o legătură cu activitatea mea zilnică ori cu domeniul meu ocupațional. Am luat-o ca pe o provocare, mi-a plăcut  și chiar m-am implicat foarte mult încă de la început. Sunt mai multe platforme care găzduiesc asemea concursuri, dar Blog Awards este prima platformă pe care am accesat-o și care, să spun așa, mi-a făcut cunoștință cu lumea acestor concursuri. Oricine are un blog se poate înscrie în competiția BlogAwards2013 și pentru început ar fi bine să-și cunoască drepturile, obligațiile, dar și caracteristicile particulare ale competiției accesând regulamentul de aici.

         Premiile sunt și mai valoroase și mai puțin valoroase așa cum și temele sunt mai mult ori mai puțin dificile, însă interacțiunea cu alți bloggeri și răsfoirea postărilor acestora pot aduce un plus de viziune în ceea ce necesită o postare pentru a fi deosebită !

           Vă invit , dragi bloggeri să faceți parte și din marea familie BlogAwards, să participați la campanii, iar  când premiile vor veni spre voi , să vă aduceți aminte și de mine pentru că eu voi fi tot aici !

Postarea face parte din aceasta campanie BlogAwards2013!

Etichetat cu: , , ,
Postat in Concurs

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: