Rapid va fi nr.1

Eu nu-mi aduc aminte de vreo perioada in care echipa de fotbal Rapid Bucuresti sa fi dominat campionatul national de fotbal, dar stiu ca mereu Copos anunta suprematia Rapidului cu toate ca nu s-a confirmat. Sunt in masura sa prevestesc sdominatia totala a Rapidului in fotbalul romanesc, dar in liga 2 . Lasa ca e bine asa !

P.S. Astept ca Dinamo sa fie retrogradata sportiv 😀 !

Etichetat cu:
Postat in Altele
Un comentariu la “Rapid va fi nr.1
  1. Poate şi mai mult însă trebuie să ne rugăm pentru suporterii care începând de ieri după-amiază se află în greva foamei din cauza mizeriilor care conduc fotbalul românesc. Câteva zeci de oameni s-au instalat cu corturile pe gazonul stadionului pe care-l venerează precum pe un templu, iar azi lor li s-a alăturat un “frate” care a parcurs drumul Târgovişte – stadion “Giuleşti” pe jos! Adică, “doar” vreo 75 de kilometri… Dovada de devotament şi de ataşament pe care ei o arată pentru culorile clubului pot fi răsplătite, cel mai bine, cu rugăciuni la Dumnezeu care să-i ţină sănătoşi în demersul lor! Probabil că nici unul dintre cei doi vizaţi nu-şi va da demisia, dar exemplul extrem pe care îl avem în faţa ochilor acum, nu se poate să nu fie considerat rodul mizeriei care a cuprins fotbalul românesc şi care acum, puţin câte puţin, îngroapă Rapidul. Multă sănătate băieţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: