Campionatul Mondial al Echipelor Canine de Salvare va fi în Italia

Până în anul 2007 am avut o teamă permanentă manifestată ori de câte ori mă intersectam cu vreun câine fie el fără stăpân sau chiar ținut în lesă de stăpân. Aveam concepția greșită conform căreia câinele este un animal și prin imprevizibilitatea lui este un constant pericol pentru oameni. Soarta a facut să-mi fie repartizat un câine de serviciu și să trebuiască să socializez cu el, Figo l-am botezat, și să-l îngrijesc. Mi-a fost ușor întrucât era un pui de 4 luni când mi-a fost repartizat și a crescut cu ochii pe mine iar eu mi-am dedicat mare parte a timpului pentru binele lui. După 2 ani de zile când am schimbat locul de muncă și a trebuit să-l cedez mi-a venit greu și chiar am avut regrete mari. Acum ori de câte ori trec prin localitatea în care câinele a rămas îi fac o vizită și-mi umplu inima de bucuria faptului că mă recunoaște.

Ceea ce am spus eu mai sus este un episod în viață pe care l-au trăit foarte mulți oameni, și sigur nu se compară cu sentimentele trăite de un om care formează o echipă de salvare cu un câine dresat și reușește să învingă dezastrele și să salveze oameni de la moarte sigură. România s-a calificat anul acesta la Campionatul Mondial al Echipelor Canine de Salvare care va avea loc în Italia, între 20 şi 24 august, dar din păcate echipele nu pot face deplasarea din cauza costurilor mari. Prin urmare vă rog dacă aveți posibilitatea să ajutați prin donații prezentarea la concurs, în conturile:

Asociatia Centrul National de Educare Canina, banca BRD sucursala Craiova,
cod IBAN : RO17BRDE170SV85727541700 – cont în euro, SWIFT : BRDEROBU,
cod IBAN: RO06BRDE170SV37720521700 – cont în lei

Câinele meu era un superb ciobănesc german și în această campanie doresc să sprijin toate cele 6 echipe calificate fără diferențe, mai ales că m-am alăturat familiei lor extinse.

Etichetat cu:
Postat in Altele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: