Gata-s Moș :D

Vă spuneam acum câteva zile că TNT Express are o campanie faină prin care oferă posibilitatea trimiterii unui colet cu titlu gratuit celor care vor să-și ia rolul de ”Secret Santa”. Eu am răspuns pozitiv acestei provocări și mi-am amintit că prin vară am obținut o agendă specială – ”Gata cu scuzele”, realizată de Florin Roșoga- iar o bloggeriță, Ianolia și-a exprimat regretul că nu are și ea una mai ales că i-ar fi fost utilă în planificarea multelor activități care o așteaptă zilnic.

În calitate de Secret Santa chiar mă bucur că pot oferi cuiva ceva ce-și dorește și tare aș vrea să fiu prezent când va primi cadoul pentru că o surpriză oricât de puțin inspirată ar fi , tot emoționează .

gata cu scuzele

gata cu scuzele

 Campania nu include nicio conditie din partea TNT Express, dar nu pot să nu menționez că am rămas impresionat de rapiditatea cu care mi-a fost ridicat coletul. Am sunat la București- 021 303 4567 pentru a solicita ridicarea coletului, după 70 de secunde am fost sunat de reprezentantul din Focșani pentru a se lămuri cu privire la locul din care urma să preia coletul și în următoarele 11 minute deja predam coletul – uauuuuu, nu credeam. Felicitări Tnt Express , vă recomand pentru că vă recomandați singuri !

Etichetat cu: ,
Postat in Altele
5 comentarii la “Gata-s Moș :D
  1. nitu spune:

    ce gest frumos. felicitari !

  2. Ianolia spune:

    Nu m-ai văzut, dar am un martor ocular în persoana surorii mele care mi-a văzut reacţia la primirea cadoului.
    Am plâns, sincer şi fără să îmi dau seama când am început sau când mi s-au terminat lacrimile.

    M-ai surprins, din toate punctele de vedere şi m-ai făcut cumva să am, din nou, încredere în oameni şi bunătatea lor dezinteresată.
    Sper, din suflet, să ai parte de tot binele din lume, Sărbători Fericite şi Un An Nou plin de cele mai frumoase momente. Minunată surpriză pe care mi-ai făcut-o mie, ţi se va întoarce cu siguranţă!
    Mulţumesc, încă o dată, din inimă,

    Ianolia

  3. Vali Crintea spune:

    Ianolia multumesc pentru vorbele frumoase si ma bucur ca am fost inspirat . numai ganduri bune zboara spre tine , Sarbatori fericite !

  4. […] şi lacrimile au început să curgă şi mai tare de această dată. Mulţumesc, din inimă, Vali Crintea pentru minunatul dar, de-a dreptul neaşteptat şi nesperat. Chiar nu mă mai gândeam că voi avea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: