”Cosmar” – Rodica Ojog-Brasoveanu

Acesta este al 4-lea roman pe care l-am citit de la începutul anului și cu toate că l-am terminat în luna Februarie abia acum fac o mică prezentare a romanului. În primul rând mă bucur că am citit o carte a unui autor contemporan pentru că sigur va avea parte de afirmare și de un loc aparte în istoria literaturii românești peste mulți ani. Stilul narativ adoptat de narator în acest roman nu a fost chiar pe placul meu datorită deselor schimbări temporale a narațiunii mai ales pentru că am citit romanul în mai multe reprize cu pauze de câteva zile între ele și-mi trebuia o rapidă prin ultimele pagini citite pentru a mă ”așeza” în ”timpul ” acțiunii romanului.

După cum spune și titlul, subiectul este chiar un coșmar al personajului principal, Laura Florescu – designer vestimentar care la vârsta de 50 de ani are o viață destul de libertină bazată pe obiceiurile acumulate de-a lungul anilor, dar care nu e total mulțumită de viața cotidiană și se află într-o continuă căutare. Descoperirea într-un anticariat a unei fotografii vechi din 1928 din care, traversând un pod temporal de 64 ani,  îi zâmbește o femeie care-i seamănă și care  poartă același prenume- Laura- este punctul de plecare a întregului roman a cărui acțiune are loc în anul 1992. Ajutată de tânărul Călin pasionat și el de ”semnele” trecutului, Laura anilor *90 formează o pasiune dusă la extrem pentru aflarea legăturii dintre ea și persoana din ilustrata găsită. Pot spune finalul neașteptat al romanului cu lămuririle referitoare la enigma ilustratei este total surprinzător și neașteptat și este o dovadă clară a calității autorului de a scrie romane polițiste de calitate.

Ținând cont de faptul că Rodica Ojog Brașoveanu are o bogată colecție de romane scrise, mă angajez să mai lecturez cel puțin un roman de-al acesteia.

Părerea mea: – acest roman nu dăunează dacă e citit 😀 !

 

Etichetat cu: , , , , ,
Postat in Carte
Un comentariu la “”Cosmar” – Rodica Ojog-Brasoveanu
  1. Popateapa spune:

    Noroc ca mai ai si timp sa citesti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: