Serialul FOREVER !

Sfârșitul acestui an m-a prins așa cum nu mă așteptam și chiar aș fi pariat că mie nu mi se poate întâmpla să devin un pasionat al filmelor. Cu toate acestea nu-mi pare rău mai ales că am descoperit unele seriale foarte atractive și am văzut câteva filme care chiar au fost pe gustul meu, un gust mult prea puțin încercat pe această linie a experientelor cinematografice. Îmi propun să scriu despre fiecare film și prin urmare o să încep cu serialul care mi-a deschis lungul șir al filmelor văzute în ultimele 45 de zile. Menționez faptul că până acum eu urmăream maxim 8 filme pe an și acelea doar la televizor atunci când se întâmpla să fiu prezent la debutul filmului și numai dacă reușea să mă captiveze. Totuși aș vrea să fac o mențiune pentru corectitudinea datelor oferite : Serialul ”LAS Fierbinți” nu îl includ ( pentru că îl urmăresc ori de câte ori sunt acasă ) și o să mă justific într-o postare separată de ce pentru mine nu este un film 😀 !

Ca să revin la subiectul postării o să vă spun că am devorat cele 22 de episoade ale serialului ”FOREVER” . Acest serial  m-a cucerit încă de la început cu cazurile și misterul nemuririi lui Henry, personajul principal. Povestea doctorului de la medicina legală, nemuritor, Henry Morgan ajuns la 200 de ani în care a adunat foarte multe experiențe este captivantă deoarece acesta participă la cercetarea unor crime deosebit de greu de soluționat de către polițiști și beneficiind de inexplicabila lui nemurire se întâmplă să experimenteze împrejurările decesului victimelor tocmai pentru a putea stabili dacă informațiile culese din câmpul infracțional sunt corecte. Am fost captivat de micile indicii care au reușit să ducă la pedepsirea criminalilor, dar și de parcursul vieții lui Henry prezentată ori de câte ori o crimă avea elemente comune cyu întâmplări din viața seculară a doctorului Morgan.  Pe scurt, consider că Forever este un serial genial cu o poveste foarte frumoasă și conține multe glume bune care dau o stare de relaxare și bună dispoziție!

Nu știu dacă s-a continuat filmarea și cu sezonul 2 al filmului și aș vrea să cred că da mai ales că relația doctorului Morgan cu poliţista Jo Martinez (Alana de la Garza) ducea către o apropiere amoroasă și împărtășirea secretului nemuririi. Poate că o să abordez separat câteva episoade, dar acest lucru nu-l pot promite. Cert este că serialul este unul care merită văzut și părerea mea este că cine vede primele 2 episoade o să urmărească tot serialul , iar dacă nuăi vor fi pe plac primele 2 să nu mai insiste!

Vizionare plăcută !

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat in propuneri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cinematograf Focșani HAPPY CINEMA

Scrie-ţi aici adresa de e-mail pentru a primi o notificare de fiecare dată când scriu un nou articol

Alătură-te altor 1.501 urmăritori

PR-ul meu !
monitorizat ZELIST

blogalinitiative bucuresti
%d blogeri au apreciat asta: